Despre iertarea de sine si recunostinta

Incep tot mai mult sa cred ca iertarea de sine – iertarea celorlalti are in ea o doza de orgoliu – si recunostinta pentru tot ceea ce este bun si ni se intampla sunt ingredientele cheie ale puterii noastre spirituale si calea spre o stare de firesc si pace interioara.

De ce iertare de sine? Pentru ca inainte ca cineva sa ne aduca intr-un moment neplacut, la un nivel subtil, suntem de fapt noi cei care ne-am adus acolo. Sau poate pentru ca uneori suntem co-creatori de situatii neplacute pentru noi si pentru ceilalti.

Desi adresat altcuiva si nu noua insine, acel “iarta-ma”  are in el ceva magic pentru cel care il rosteste cu conditia sa il si simta. Este o cale spre iertarea de sine, dar nu te duce neaparat acolo. Este doar un pas. Insa este si un risc acolo pentru cel caruia ii ceri sa te ierte…acela se poate pune pe o pozitie de superioritate, asta daca nu are puterea sa inteleaga magicul din momentul iertarii.

Esti intrebat: te poti ierta? raspunzi simplu: Da, cum sa nu?

Oare? Iertarea de sine e un proces magic si alchimic, dar este si complex in acelasi timp.

Cand ne iertam total pentru o experienta mai putin placuta pe care ne-am adus-o in viata, ar trebui ca aceasta sa se produca concomitent cu constientizarea si acceptarea acelei secvente de trecut in care s-a produs.

Un indiciu ca ne-am iertat sau nu este repetarea sau nu a acelei secvente.

Daca ne repozitionam in acelasi context sau in contexte similare si retraim experienta prin variatiuni pe aceeasi tema, pentru mine e o dovada clara ca nu ne-am iertat. Daca ne aducem in aceeasi situatie care nu ne face sufletul sa se bucure, s-ar putea ca iertarea sa nu se fi produs.

Ca traim momente care ne bulverseaza se cheama experienta. Ca le repetam se cheama stagnare si aceasta este o alegere exclusiv a noastra.

Iar alegerea o facem in functie de valorile de viata la care ne raportam.

De ce este importanta iertarea de sine? Pentru ca suntem oameni si inevitabil ne situam pe pozitia de a ne ierta pentru a nu ne bloca drumul. Daca nu exista iertare de sine, atunci nu ne pretuim suficient propria fiinta si daca nu facem asta cu noi, cum am putea sa o facem cu altii? Daca nu simtim blandetea in si cu noi insine, cum am putea sa o manifestam cu ceilalti?

“Ori de cate ori te trezesti dimineata, gandeste-te  la privilegiul de a fi in viata, de a putea gandi, iubi si de a te putea bucura” Marcus Aurelius

 

Lavinia

Share on:

Related posts

Leave a Comment