Teama de relatii sau…unde e butonul de reset?

Teama de o relatie. De cuplu. Obositor si trist de prezenta chiar si atunci cand ne consideram in a relationship. Paradoxal…

Teama de o relatie de cuplu imbraca multe forme. Uneori se manifesta printr-un conflict permanent intre nevoile sufletului si dorinte (exclusiv mentale).

Alteori este prezenta prin atragerea in realitatea exterioara  de mici franturi din ceea ce de fapt fiinta ta are nevoie sa traiasca. Spre exemplu, ai nevoie sa experimentezi o relatie in prezenta totala, in care sa simti cum cresti cu partenerul in si prin iubire, in care sa-ti dai voie sa primesti si sa oferi liber, dar in fapt atragi doar secvente din nevoia sufletului. Evident, acolo, in interiorul tau, un mic sabotor este foarte activ.

In alte situatii, mentalul iti livreaza un program bine gandit in virtutea caruia iti blochezi efectiv potentialul de a te manifesta cu toata fiinta. Atunci te multumesti cu o pseudo-relatie si atragi fix acel gen de conexiuni cu parteneri cu care nu ai loc de mai mult. Este acea relatie pe care o cataloghezi ca “de aici si pana acolo si in rest fiecare cu treaba lui” ca, vorba aia, less is more.

Alteori evadezi concomitent in mai multe conexiuni in care evident ca nu permiti sa te manifesti decat in limitele fricii care sta la panda dupa colt.

Sunt si situatii cand simti nevoia sa testezi: hai sa vad cum ar fi sa depasesc limitele si sa ies din perimetrul curtii! In continuare pui in balanta, in trairi egotice, cam cat beneficiu iti aduce tie sa fii sau nu impreuna cu un anumit partener.

Din nefericire, lista de situatii in care se manifesta teama de o relatie de cuplu cred ca este permanent deschisa.

Una dintre cele mai triste situatii, insa, mi se pare cea in care experimentezi teama de relatie chiar intr-o relatie fiind. Este atunci cand nu te lasi deschis in acea conexiune cu partenerul, cand detii o fantastica nevoie de control si de putere, cand lasi povestea sa se scrie numai din varful penitei si nu apasat cu toata intensitatea si culoarea cernelii.

Si mai triste sunt cazurile in care sub paravanul unei relatii demult moarta-n papusoi, blochezi sansa ta si a partenerului de a trai si de a imbratisa acea relatie de care sufletul are nevoie la un moment dat. Este acea situatie in care obisnuinta devine a doua natura a omului si evident ca se manifesta la pachet cu rezistenta la schimbare.

Ma intreb: oare de ce atata teama sa fim?

Si daca totusi ne-am da voie? Fara regului. Fara conditionari. Fara zahar in creier si ganduri excesive. Doar sa fim. Cu curaj, de acolo, din inima.

Lavinia

“O modalitate prin care cuplurile gestioneaza frica de a primi iubire este sa se imparta in doi poli – unul dintre parteneri devine cel care cucereste, iar celalalt se distanteaza. Desi pare ca cel ce se distanteaza ar fi cel caruia ii e frica sa primeasca iubirea, de fapt ambele parti aleg controlul in locul receptivitatii. Cuceritorii raman in control cerand, seducand sau urmarind – ceea ce ii impiedica sa se topeasca si sa se deschida. Le este deseori teama sa primeasca si sa raspunda, acesta fiind motivul pentru care prefera sa cucereasca. Cei care se distanteaza detin si ei controlul ascunzandu-se. In timp ce fiecare parte se plange de cealalta, amandoi fac de fapt acelasi lucru: se implica intr-o strategie prin care evita riscul de a se deschide total fata de iubire”. John Welwood.

Share on:

Related posts

Leave a Comment